Mihnea Cojocaru

Casa Mea
Casa mea nu e un loc,
Casa mea e o stare.

E vantul care bate-n frunze,
E salcia fosnitoare.
Chiar si marea cu valurile ei incruntate,
E casa mea.

E Pamantul ce-mi mangaie picioarele,
E cel de langa mine, si cel de langa tine
Chiar si soarele cu razele lui calde,
E casa mea

E drumul care serpuieste bland,
E viata care curge-n gand,
Chiar si luna, cu porii sai inghetati
E casa mea.

E zambetul ei ce-mi apare in gand,
E Dumnezeu, cu grija sa divina,
Chiar si muntele cu crestele lui sure,
E casa mea.

Casa mea nu e un loc,
Casa mea e o stare.

Esenta

Stai! Unde te grabesti?
Opreste-te putin din goana ta,
Si asculta…
Asculta cum vantul bate,
Asculta vorbele copacilor, crengile, frunzele.
Imbratisarea calda a pamantului, asculta.
Asculta miscarea lunii-nghetate,
Asculta vuietul ierbii ce creste,
Cum stelele pe cer curg usor, asculta.
Asculta soaptele marii cea mare,
Asculta glasul soarelui seara,
Padurea si muntii respira, asculta.
Asculta secundele ce curg implacabil,
Asculta-le incet, sa nu fuga.
In mine si-n tine, de viata, asculta.

Indragostire
M-ai muscat,
Leoaico.
Ti-ai infipt adanc dintii,
In inima mea
M-ai surprins, lovindu-ma
Pe nepregatite.
Mi-ai infipt adanc ghearele,
In minte
Simteam cum torci,
Deasupra mea.
Am zambit, aruncandu-ma
In tine.
Contopindu-ma cu dintii tai,
Cu ghearele tale,
Lasandu-ma sa curg,
Sa umplu,
Spatii goale.