Helene Hoerni-Jung nu mai este printre noi și rămâne cu noi.
Pentru psihologia analitică din România dna Helene Hoerni-Jung este un punct de referință esențial, face parte din istoria vie pentru că, fără sprijinul sensibil și cald al mezinei lui C. G. Jung probabil că dezvoltarea psihologiei analitice ar fi urmat un ciclu diferit. Anul acesta când împlinise un secol de existență terestră și-a luat rămas bun.
Firesc mă întorc spre începuturi la prima noastră întâlnire. Stând în casa ei, primită în interiorul sufletului ei, am aflat cum un vis îi deschisese interesul pentru acest spațiu al Europei, în consecință pentru sprijinirea mea, material și spiritual pentru a putea participa la Școala de vară de la Institutul C.G.Jung din Kusnacht. Era prin 1993. Era un vis în care părea că tatăl ei îi atrăgea atenția spre acest spațiu. Visul coincisese cu cererea trimisă de mine, din acel spațiu, către Institutul C.G.Jung din Kusnacht să fiu sprijinită pentru a putea participa la cursuri.
Prima întâlnire a fost firească, ca și cum ai respira împreună aceleași cuvinte, sensuri, spații sufletești. De-a lungul anilor mi-a fost gazdă pe perioade destul de lungi. Dimineața luam micul dejun, seara stăteam uneori în grădină sub bradul enorm – plantat la aniversarea lui Jung, sau în casă pe fotolii și discutam poezie, filosofie, religie, viață.
Am aflat că avea un grup de persoane cu care obișnuia să organizeze anual, de ani de zile, o conferință privată în care fiecare, pe o anumită tematică pregătea o comunicare. Am aflat că obișnuise să organizeze grupuri în care circumambula împreună cu persoanele participante numeroasele structuri simbolice din textele biblice relevând înțelesurile pentru viață.
Am aflat de pasiunea pentru sensurile arhetipale ale imaginilor din iconografia creștină și de prima carte despre icoanele Mariei, Maica Domunului pe care cu pasiune le căuta și colecționa și căuta să deslușească sensurile implicite transmise prin imagine. Au apărut ulterior și cărțile despre icoanele lui Iisus și apoi despre icoanele care îl aveau ca personaj arhetipal pe Sfântul Petru.
Împreună, de-a lungul anilor, am vizitat Bollingenul, un Bollingen dezvăluit firesc și sacru în același timp, un spațiu al reculegerii dar și al viului. Am vizitat Maica Domnului din Einsiedeln, Maria neagră, dar și Zurich-ul cu catedrala pictată/vitralii de Marc Chagall. Am discutat despre optimism și bucuria vieții, dincolo de tragediile totalitarismului. Am discutat firesc depre tot ceea două ființe pot împărtăși și am luat cu mine bunătatea firească, grația și simplitatea morală a înțelepciunii.
Acesta a fost temeiul și încurajarea pe baza căreia au început să crească firesc cursurile universitare de Introducere în analiza Jungiana, apoi peste ani Asociația Română de Psihologie Analitică și formarea în psihoterapia analitică. Da, în chiar acest spațiu, românesc, al unei ordodoxii căreia îi înțelesese substanța spirituală și formativă, esența și tragedia. Primul meu analist a fost dna Helene Hoerni-Jung, primul meu analist este dna Helene Hoerni Jung. Dacă tatăl ei a dăruit lumii o perspectivă complexă și inălțătoare asupra destinului uman și a bucuriei vieții, pentru mine și pentru noi, dna Helene Hoerni-Jung a fost temelia pe care s-a sprijinit întreg procesul introducerii lui Jung în Romînia, ca spirit și ca formare, care a condus astăzi la dezvoltarea substanțială a psihoterapiei jungiene în România.
Cărțile Dnei Helene Hoerni-Jung:
Maria, Bild Des Weiblichen. Ikonen Der Gottesgebärerin , 1991, Kösel
Vom Inneren Menschen. Ikonen Des Göttlichen Sohnes , 1995,Kösel
Unbekannter Petrus. Schlüssel zum Menschsein, 1997, Kösel
Nu plâng, mi-e inima grea, dar asemeni strămoșilor noștri mă reculeg și rămân.
Mihaela Minulescu
Eram pe pontonul din Kusnacht, cândva în octombrie 2010. Mă pregăteam să iau vaporul spre Zurich. Doamna profesor Minulescu îmi dăduse telefonul doamnei van Hoerni-Jung cu îndemnul să duc o carte. Am sunat cu toate că aveam emoții uriașe. Doamna a răspuns în germană, dar a schimbat imediat în limba engleză conversația. M-a întrebat de ce vreau să vin, chiar dacă îi spusesem că am să-i aduc o carte. Am realizat rapid că este (poate fi) un mic test, dar nu reușeam, sub nici o formă, să cuprind în câteva cuvinte toate motivațiile mele. Am bălmăjit câteva cuvinte, extrem de stângaci, dar am inclus acolo și faptul că, dincolo de părintele său foarte celebru, mi-ar plăcea să vorbim și despre mama dumneaei. A fost momentul în care mi-a zis că mă așteaptă la ora 17:00. Am cumpărat un buchet de flori și am fost la poarta casei dumeaei la ora 16:57. Mi-a deschis dumneaei, extrem de caldă și primitoare. O casă foarte normală, de asemenea, caldă și firească. Mă aștepta cu prăjiturele și suc. Am fost extrem de impresionată, exact cum a fost și dumneaei de impresionată de buchetul de flori. Aveam să aflu mai târziu că un astfel de gest este destul de rar practicat în cultura locului. Deasupra canapelei pe care am fost invitată să iau loc, era o icoană cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Al doilea moment de „impresionare”… Am exclamat, spontan: O icoană ortodoxă! Și, delicat, dumneaei mi-a completat: „Draga mea, icoanele sunt doar ortodoxe”. Am luat loc. I-am oferit cartea, mi-a mulțumit și m-a rugat să îi povestesc despre locul de unde vin. I-am spus câteva lucruri despre România și despre grupul de oameni interesați de psihologia jungiană. Apoi m-a întrebat de mine. I-am spus că sunt deocamdată în prima mea vizită în Kusnacht și că am fost pe la institut și să văd casa în care au locuit. Această abordare de la colectiv la individual m-a îndemnat să întreb câteva lucruri despre activitatea dumneaei și lucrul cu icoanele. Știam că a publicat trei cărți despre icoane și eram deja entuziasmată despre acest interes interconfesional pe care dumneaei îl arătase. Doream să știu mai multe. Mi-a spus că vede icoanele precum a văzut tatăl dumneaei arhetipurile, ca porți vii, deschise către și dinspre inconștient. Acesta este aproape singurul domeniu pe care „el nu l-a atins” și de aceea a ales să îl studieze. Mi-a spus câte ceva despre lucrul efectiv cu icoanele, o activitate de peste 20 de ani, în care lucra cu acestea cu grupuri formate nu neapărat din ortodocși. Mi-a menționat că a avut și 2 persoane ortodoxe în grupul de lucru. Am vorbit minute în șir despre ortodoxie. M-au emoționat trăirile dumneaei și mențiunile legate de „echilibrul pe care ortodoxia îl aduce”. „Cred că ortodoxia este cea mai echilibrată dintre religii”, mi-a spus. Am întrebat de ce. „Pentru că pune principiul feminin la egalitate cu cel masculin, ceea ce nu se întâmplă în protestantism”, mi-a răspuns. A însoțit răspunsul dumneaei de o amintire personală de la vârsta de 7 ani. Cânta în corul bisericii. De Crăciun, pastorul lor, care era și conducătorul corului, a găsit prin arhive, o partitură veche cu un cântec închinat Maicii Domnului. Au repetat pentru concertul de Crăciun, moment festiv pentru întreaga comunitate, acest imn închinat Maicii Domnului și, cu bucurie de copii, au început să îl cânte. În clipele următoare începerii, o masă impresionată dintre cei care audiau, în haine de gală, în ajun de Crăciun, concertul, s-a ridicat și a ieșit din sală. Au continuat să cânte, dar rana a rămas în suflet. Cu tristețe mi-a spus, că a fost unul dintre momentele care au marcat-o, acela când a înțeles încâpățânarea protestantă de a nu oferi mamei, principiului feminin în definitiv, locul cuvenit: la egalitate cu locul tatălui, al bărbatului. De la acest moment, am vorbit puțin despre mama dumneaei și despre ambii părinți. A părut destul de rezervată la acest moment, iar eu nu am insistat. Mi-a spus, totuși, că dumneaei a refuzat total să fie orice altceva decât o croitoreasă și mamă a trei copii, multă vreme în viață, iar după ce a murit tatăl ei a intrat în analiză, apoi a citit lucrările tatălui său și a început să lucreze în manieră analitică, alegând ca principal motor de acces la inconștient, icoana.
Mă simțeam bine în discuție și nu aș fi vrut să se termine. Parcă mi-a ghicit gândul… M-a întrebat dacă am vizitat turnul din Bolingen și i-am spus că nu. M-a întrebat dacă aș vrea să îl văd și i-am spus că mi-ar plăcea, dar știu că e necesar să ai programare stabilită cu multă vreme în avans pentru această vizită. A zis că a așa e, dar că fiul său se duce sâmbăta respectivă pe acolo și m-a întrebat dacă aș vrea să mă duc. Da, instant, mi-a ieșit din gură, neștiind cum ajung acolo. A pus mâna pe telefon și l-a sunat. I-a spus că vine cineva la casă sâmbătă și m-a întrebat dacă ora 10:00 este potrivită pentru vizită. Da, instant, iar. Cumva aveam să ajung, mi-am zis și așa a fost.
Revenind la discuția noastră, la un moment dat, am întrebat-o despre mama ei și despre cum a experimentat-o ca mamă. Mi-a zis că a fost o mamă bună, dar că ei cinci, erau mai uniți între ei, decât erau în relația cu părinții lor. Mi-a fost ușor teamă să pun întrebarea legată de: cum e să fi fost fiica unui mare gânditor al vremii și m-am abținut, dar cumva, iar ghicindu-mi gândul, mi-a zis că nu le-a fost ușor să atingă vreun alt domeniu dintre cele pe care tatăl lor nu îl atinsese, pentru că erau puține cele pe care, de fapt, nu le survolase, măcar, dacă nu chiar le aprofundase CG Jung. Dar acesta, al icoanelor și al ortodoxiei, nu îl atinsese. Am întrebat-o dacă, în opinia dumneaei, tatăl ei credea. Și mi-a răspuns: „Credea. În felul său, credea.”
Deocamdată impresiile cele mai puternice ale întâlnirii cu doamna Helene van Hoerni sunt acestea. Cred că, de fapt, sunt suficiente. Am făcut și niște fotografii, dar cu un aparat vechi și nu știu cât de bine și dacă pot fi reproduse. A fost o întâlnire minunată pentru mine, cu siguranță un „one in your life time”. Ulterior, an de an, am sunat-o să o aud și să îi mulțumesc pentru că mi-a oferit șansa să o cunosc. A fost o șansă, în adevăratul sens al cuvântului.
Lavinia Tanculescu
In 6 martie profesorul si analistul jungian dr. Murray Stein va prezenta conferinta 
