JUNG SI TERAPIA ANALITICA

LEXICON JUNGIAN

A B C D E F H I K L M N O P R S T U V

A

Abaissement du niveau mental
O scadere a nivelului constiintei, o stare mentala si emoționala ce este traita la nivel psihologic ca o „pierdere a sufletului” (a se vedea si termenul depresie.) Este ca o slabire a intensitatii constiintei, ce ar putea fi comparata cu citirea unei presiuni atmosferice scazute pe barometru ce prezice o inrautatire a vremii. Tonusul psihic este afectat, iar acest fapt se resimte la nivel subiectului ca o stare de apatie, suparare sau depresie.

Abreactie
O metoda de conștientizare a conținuturilor emoționale refulate, prin repovestirea si retrairea experienței traumatice (a se vedea si termenul metoda catartica).
După un inițial interes in teoria traumei, Jung abandoneaza abreactia (laolalta cu sugestia) ca unealta eficienta in terapia nevrozelor. Motivul principal al renuntarii la abreactie in terapia analitica se datoreaza experienței cu pacientii a lui Jung, care, intr-o proportie destul de insemnata trăiau trauma la nivelul fantasmei, fara ca aceasta sa se fi intamplat vreodata. Retrairea, in aceste cazuri, nu ar conduce la un rezultat pozitiv din punct de vedere clinic. Mult mai importante pentru pacienti sunt credința, increderea si devotamentul cu care analistul își exercita meseria, decat retrairea traumei.

Abstragere
O forma de activitate mentala prin care un continut constient este eliberat de asocierile cu elemente irelevante, similar cu procesul diferentierii.
In măsura in care scopul sau este de a elibera subiectul de sub influenta obiectului, abstragerea este o încercare de depasire a stadiului primitiv de participation mystique.

Adaptare
Procesul prin care subiectul ajunge la un acord cu lumea exterioară, pe de o parte, și cu propriile caracteristici psihologice unice pe de altă parte.
Conform modelului tipologiei sale, Jung descrie doua moduri distincte si semnificativ diferite de adaptare: introversia si extraversia. In același timp a legat esecurile de adaptare cu apariția nevrozei.

Afect
Reacție emoționala marcata de simptome fizice și tulburări de gândire.
Afectul este invariabil semnalul constelarii unui complex.

Ambivalenta
O stare de spirit în care fiecare atitudine sau evolutia anticipata a unei acțiuni este contrabalansată de opusul său. Ambivalența este asociată în general cu influența complexelor inconștiente, si în special cu funcțiile psihologice atunci când acestea nu au fost diferențiate.

Amplificare
O metodă de asociere bazata pe studiul comparativ al mitologiei, religiei și basmelor, folosita în interpretarea imaginilor din vise și desene.

Analiza, Jungiana
O forma de terapie specializata in nevroze, cu scopul extinderii constiintei prin aducerea la lumina a continuturilor inconstiente; numita si terapie analitica, bazata pe curentul de gandire (psihologia analitica) structurat de initiatorul sau, psihologul elvetian Carl Gustav Jung.

Jung a făcut inițial o distinctie intre analiza inconstientului (Jung a folosit deliberat acest termen in detrimentul celui de psihanaliza: „As dori sa las acest termen in întregime Freudienilor. Ceea ce ei inteleg prin psihanaliza, nu este o simpla tehnica, ci o metoda care este legata dogmatic si se bazează pe teoria sexualitatii lui Freud. Când Freud a declarat public ca psihanaliza si teoria sexualitatii sunt indisolubil legate, am fost obligat sa apuc alte cai” – Psihologie analitica si educatie, CW 17, par 180.) si analiza anamnestica. Aceasta din urma intereseaza mai mult continuturile ce sunt deja accesibile constiintei sau care pot fi aduse cu ușurința la lumina. Inconstientul este un factor de influenta doar indirect.

Analiza inconștientului începe atunci când materialul conștient a fost epuizat și nu există încă nici o rezolvare satisfăcătoare a nevrozei; este nevoie de un Eu suficient de puternic pentru a face fata direct materialului inconștient, în special vise. Jung a crezut că o analiză de acest tip este potrivita pentru probleme de ordin psihologic din a doua jumătate a vieții, dar chiar și atunci a exprimat prudență.

În munca sa analitica, Jung a evitat diagnosticul și prognosticul. El nu a folosit nici o tehnica sau metodă in maniera sistematica. Scopul lui a fost de a aborda fiecare caz cu un minimum de presupuneri anterioare, recunoscand totodata că personalitatea și dispoziția psihică a analistului plaseaza obiectivitatea in sfera imposibilului.

Anima
Latura interioara feminina a unui bărbat.
Anima este atât un complex personal cat și o imagine arhetipală a femeii în psihicul masculin. Este un factor inconștient ce se încarneaza în fiecare copil de sex masculin, și este responsabil pentru mecanismul de proiecție. Initial identificata cu mama personala, anima este mai apoi traita nu numai prin intermediul altor femei, dar si prin influența omniprezentă pe care o reprezintă în viața unui barbat.

Anima este arhetipul vieții insasi. (Arhetipurile si Inconstientul Colectiv, Opere complete, par 66).

Anima este reprezentata in vise de imagini feminine, de la seducatoare pana la ghizi spirituali. Este asociata cu principiul eros, motiv pentru care dezvoltarea Animei unui bărbat se reflecta asupra modului in care relotioneaza cu femeile. In psihicul sau, Anima functioneaza ca suflet, influentandu-i ideile, atitudinile si emotiile.

Jung distinge patru mari stadii ale Animei, analoge nivelurilor cultului lui Eros, descrise in perioada clasica târzie. Le-a personificat astfel : Eva, Elena, Maria si Sophia
(Psihologia transferului, CW 16, par 361)

În primul stadiu numit Eva, anima este inseparabila de mama personala. Barbatul nu poate funcționa bine fără o legătură strânsă cu o femeie. În al doilea stadiu, personificat în figura istorică a Elenei din Troia, anima este o imagine sexuala colectiva și ideala. Al treilea stadiu, Maria, se manifestă în sentimente religioase și o capacitate de relații de lungă durată. În stadiul al patrulea, Sophia (numit Înțelepciunea în Biblie), Anima unui barbat functioneaza ca un ghid pentru viața interioară, realizand medierea intre constiinta si continuturile inconstiente. Ea colaborează în căutarea sensului și este muza creatoare în viața unui artist.

Într-un caz ideal, Anima bărbatului trece în mod natural prin aceste etape, pe măsura ce acesta se maturizeaza. Mai precis, fiind o forța arhetipala a vieții, anima se manifestă în orice formă este necesară pentru a compensa atitudinea dominanta a conștiintei.

Atât timp cât anima este inconștienta, tot ceea ce este trăit prin intermediul acesteia are forma proiectata. Cel mai frecvent, din cauza legăturii inițiale strânsă între Anima și imago-ul matern protector, această proiecție se rasfrange asupra partenerei, cu rezultate previzibile.

Idealul de mariaj al unui bărbat este organizat astfel încât soția sa trebuie sa preia rolul magic al mamei. Sub mantia unei casatorii exclusive si ideale, el cauta de fapt protectia materna, in acest fel cazand in mainile instinctelor de posesie ale sotiei sale. Frica sa de forța intunecata incalculabila a inconstientului ii ofera sotiei o putere nelegitima asupra sa, si alcatuieste o uniune atât de periculoasa, încât mariajul se afla permanent pe cale sa explodeze datorita tensiunilor interne. (Anima si Animus, CW 7, par 316)

Oricat de evoluat ar fi un bărbat, din punct de vedere psihologic, intotdeauna va fi predispus sa vada aspecte ale Animei sale, ale sufletului sau, intr-o femeie. Aspectele personale ale acesteia pot fi intelese, iar semnificatia sa inteleasa, dar natura sa completa nu poate fi epuizata.

Prioritatea psihologica a primei parti a vieții unui bărbat este de a se elibera de influenta materna asupra Animei. Mai târziu, o lipsa a relatiei conștiente cu Anima se manifesta prin simptome caracteristice „pierderii sufletului”

O metoda prin care un bărbat poate cunoaste natura Animei sale este imaginatia activa. Prin atribuirea unei personalitati autonome, Anima poate primi intrebari si poate oferi raspunsuri.

Animus
Latura interioara masculina a unei femei.
Asemenea Animei la bărbat, Animus este atât un complex personal cat si o imagine arhetipala.

Femeia este compensata de un element masculin, motiv pentru care inconstientul sau are, am putea spune, o amprenta masculina. Aceasta da naștere unei diferente psihologice considerabile intre femei si barbati, si in consecinta am numit factorul generator de proiecție al femeii, Animus, ceea ce insemna minte sau spirit. („The Syzygy: Anima and Animus,” CW 9ii, pars. 28f.])

In timp ce Anima unui bărbat functioneaza ca si suflet, Animusul unei femei se aseamana mai mult unei minti inconstiente. Se manifesta negativ prin idei fixe, opinii colective si pareri ce atribute de adevar absolut. Intr-o femeie ce se identifica cu Animus (posesie de Animus), Erosul cade pe plan secundar, in favoarea Logosului.

O femeie aflata in posesie de Animus, este intotdeauna in pericol de a-si pierde feminitatea. .(“Anima and Animus,” CW 7, par. 337.)

Animus devine un factor psihologic pozitiv atunci când femeia poate distinge intre ideile generate de acest complex autonom si ceea ce ea gandeste cu adevarat.

Asemenea Animei, si Animus are un aspect pozitiv. Prin intermediul imaginii paterne, el exprima nu numai opinii conventionale, dar si ceea ce numim spirit, idei filozofice si religioase in particulare, sau mai degrabă atitudinea care rezulta din acestea. Astfel, Animus este psihopomp, un mediator intre constiinta si inconstient, si o personificare a acestuia din urma. .(“Anima and Animus,” CW 7, par. 33.)

Jung a descris patru stadii de dezvoltare ale Animusului. In primul stadiu, apare în vise și fantezie ca întruchiparea puterii fizice, un atlet, barbat musculos sau raufacator. În al doilea stadiu, Animusul oferă inițiativă și capacitatea de acțiune planificată. El se afla în spatele dorintei unei femei pentru independență și carieră proprie. În stadiul următor, Animus este “cuvântul”, personificat în vise ca profesor sau preot. În stadiul al patrulea, Animus este întruparea sensului spiritual. La cel mai înalt nivel, echivalentul Animei la nivel de Sophia, Animus mediază între constiinta femeii și inconștientul sau. În mitologie acest stadiu al Animus apare ca Hermes, mesager al zeilor; în vise el este un ghid util.

Oricare dintre aceste aspecte ale Animusului pot fi proiectate pe un barbat. Ca și în cazul Anima proiectate, acest lucru poate duce la așteptări nerealiste și asprime în relații.

Asemeni Animei, Animus este un amant gelos. El este adeptul punerii, în locului barbatului real, a unei opinii despre el. Opiniile tip Animus sunt invariabil colective, și depasesc indivizii și hotărârile individuale în exact același mod in care anima propulseaza anticipările ei emoționale și proiecțiile sale între soț și soție. [“Anima și Animus,” CW 7, alin. 334.]

In timp ce misiunea unui bărbat de asimilare a efectelor Animei implica descoperirea adevaratelor sale sentimente, o femeie se familiarizeaza cu natura Animusului prin permanenta evaluare a ideilor si opiniilor sale.

Anthropos
Omul primordial, o imagine arhetipala a totalitatii prezenta in alchimie, religie si filozofie gnostica.

Apotropaic
Descriptiv al „gandirii magice”, bazat pe dorinta de depotentare a influentei unui obiect sau persoane. Actiunile apotropaice sunt caracteristice introversiunii ca mod de orientare psihologica.

Aperceptie
Un proces psihic prin care un element nou constientizat este asociat cu continut similar deja existent in constiinta intr-o maniera prin care poate fi inteles

Arhaic
Primar sau originar

In antropologie, termenul arhaic este folosit in general pentru a descrie psihologia primitivului. Jung a folosit insa acest termen atunci când se referea la ganduri, fantasme sau sentimente care nu sunt diferențiate la nivel constient.

Arhetip
Elemente structurante, primordiale psihicului uman. (A se vedea imagine arhetipala  si instinct.)
Arhetipurile sunt sisteme de pregătire pentru acțiune, și în același timp imagini și emoții. Acestea sunt moștenite odată cu structura creierului, reprezentand aspectul sau psihic. Ele reprezintă, pe de o parte, un conservatorism instinctiv foarte puternic, în timp ce pe de altă parte, sunt cele mai eficiente mijloace posibile de adaptare instinctuala. Ele sunt astfel, în esență, partea chtonica a psihicului. . . acea parte prin care psihicul este atașat de natură. [“Mind and Earth”, CW 10, alin. 53.]

Arhetipurile sunt ireprezentabile prin ele insele, dar efectele lor sunt vizibile la nivelul imaginilor si motivelor arhetipale.

Arhetipurile . . .se prezinta ca idei sau imagini, ca orice altceva ce devine continut constient.[“On the Nature of the Psyche,” CW 8, par. 435.]

Arhetipurile sunt, prin definiție, factori și motive care aranjeaza elementele psihice în anumite imagini, caracterizate ca arhetipale, în așa fel încât să poată fi recunoscute numai prin efectele pe care le produc. [“O abordare psihologică a Sfintei Treimi,” CW 11, alin. 222, nota 2.]

Jung a mai descris arhetipurile prin „imagini instinctuale”, forma prin care se manifesta instinctele. A ilustrat acest lucru prin intermediul analogiei cu spectrul luminii.

Dinamismul instinctului este localizat ca si cum s-ar afla in zona infrarosie a spectrului, in timp ce imaginea instinctuala se afla in zona ultraviolet. Realizarea si asimilarea instinctului nu are loc niciodata la capatul infrarosu, de exemplu prin asimilarea in sfera instinctuala, si doar prin integrarea imaginii care simbolizează si in același timp evoca instinctul, deși intr-o forma destul de diferita de cea pe care o întâlnim la nivel biologic.[“On the Nature of the Psyche,” CW 8, par. 414.]

Arhetipurile se manifesta atât la nivel personal prin intermediul complexelor, cat si la nivel colectiv prin caracteristicile generale ale unei culturi.

Asimilare
Procesul integrarii obiectelor externe (persoane, idei, valori) sau a conținuturilor inconstiente in constiinta.

Asociere
Un flux spontan de ganduri si imagini interconectate in jurul unei idei specifice, deseori determinate de conexiuni inconstiente. Asocierile personale, împreuna cu amplificarea sunt un pas important in interpretarea viselor.

Autonom
Independent de vointa constienta, asociat in general cu natura inconstientului, si in particular cu constelarea complexelor.

Axioma Mariei
Un precept alchimic: “Unul devine doi, doi devine trei, si din al treilea apare unul ca al patrulea”.

Jung a folosit axioma Mariei Profetissa ca o metafora pentru procesul individuarii. Unul este stadiul originar al totalitatii inconstiente, doi semnifica conflictul intre opusi, trei indica o potentiala rezolvare a conflictului, si unul ca al patrulea reprezintă stadiul transformat al constiintei, relativ întreg si linistit.

C

Catharsis – metoda

O abordare confesionala a tratarii nevrozei, implicand abreactia emotiilor asociate traumei. Jung a admis valoarea terapeutica a catharsisului, dar inca de la începutul carierei sale a recunoscut limitele acesteia in procesul analitic.

Noua psihologie ar fi ramas la stadiul confesiunii in cazul in care catharsisul s-ar fi dovedit a fi un panaceu. In primul rand, nu intotdeauna este posibil sa se aduca pacientii suficient de aproape de inconstient, pentru ca acestia sa perceapa umbrele…Au multe de confesat deja, spun ei; nu trebuie sa se aplece asupra inconstientului pentru asta. [“Problems of Modern Psychotherapy,” CW 16, par. 137.]

Cauzal
O abordare ce interpreteaza fenomenele psihice in baza cauzei si a efectului.

Copil
Din punct de vedere psihologic, o imagine atât a trecutului irecuperabil, cat si a anticiparii unei dezvoltari ce urmeaza.

“Copilul” este. . . . atât început cat și sfârșit, o creatură inițiala si terminala. . . .esenta pre-conștientă și esența post-conștienta a omului. Esența sa pre-conștienta este starea de inconștiență a copilăriei timpurii; esența lui post-conștienta este o anticipare prin analogie cu viața de după moarte. În această idee este exprimata natura atotcuprinzătoare a totalitatii psihice. [“Psihologia Arhetipului Copilului,” CW 9i, alin. 299.]

Sentimente de alienare sau de abandon pot constela arhetipul copilului. Efectele sunt duble: sindromul „saracul de mine”, caracteristic regresiei către nevoia de dependenta, si, paradoxal, o nevoie disperata de a se elibera de trecut – ce reprezintă latura pozitiva a arhetipului copilului.

“Copil” înseamnă ceva evoluează spre independență. Acest lucru nu se poate face fără a se detașa de la originile sale: abandonul este, prin urmare, o condiție necesară [a conștiinței], nu doar un simptom concomitent [“Psihologia Arhetipului Copilului,” CW 9i, alin. 287.]

Circumambulare
Un termen ce se utilizeaza pentru a descrie interpretarea unei imagini prin reflectarea asupra ei din mai multe puncte de vedere. Circumambularea difera de asocierea libera prin faptul ca este circulara, nu liniara. Asocierea libera se indeparteaza de imaginea originala, in timp ce circumambularea sta aproape de ea.

Colectiv
Continut psihic ce nu aparține unui individ, ci unei societati, unui popor sau rasei umane in general. (A se vedea si inconstient colectiv, individuare si persona.)

O calitate colectiva adera nu numai la elemente psihice particulare, cat si la intregi functii psihologice.

Astfel, funcția gândire ca un întreg poate avea o calitate colectiva, atunci când aceasta are valabilitate generală și conformă cu legile logicii. În mod similar, funcția sentiment ca un întreg poate fi colectiva, atunci când aceasta este identica cu sentimentul general și in acord cu așteptările generale, conștiința morală generală, etc. În același mod, senzația și intuiția sunt colective, atunci când acestea sunt în același timp caracteristice unui grup mare. [Definiții “,” CW 6, alin. 692.]

Compensare
Un proces natural ce are ca scop menținerea sau stabilirea echilibrului intra-psihic.A natural process aimed at establishing or maintaining balance within the psyche. (A se vedea si imaginatia activa, vise, nevroza si autoreglarea psihicului)

Activitatea constiintei este selectiva. Selecția cere direcție. Dar direcția cere excluderea a tot ceea ce este irelevant. Acest lucru determina unilateralitatea constiintei. Conținuturile care sunt excluse și inhibate de direcția aleasă se scufunda in inconstient, unde formează o contrapondere la orientarea conștientă. Consolidarea acestei pozitii opuse ține pasul cu creșterea unilateralitatatii constiintei până când, in final. . . . conținuturile inconștiente reprimate pătrund in constiinta sub forma de vise și imagini spontane. . . . Ca o regulă, compensarea inconștienta nu se opune constiintei, ci este mai degrabă o echilibrare sau o completare a orientarii conștiente. În vise, de exemplu, inconștiente livreaza toate acele conținuturi care sunt constelate de situatia conștienta, dar sunt inhibate de selecție conștiintei, deși cunoașterea acestora ar fi indispensabila pentru adaptarea completă [„Definiții”, CW 6, alin. 694.]

In nevroza, unde constiinta este unilaterala pana la extremizare, scopul terapiei analitice este constientizarea si asimilarea conținuturilor inconstiente, in așa fel încât compensarea sa poata avea din nou loc. Aceasta se întâmpla in general prin atentia acordata viselor, emotiilor si pattern-urilor comportamentale, sau prin imaginatia activa.

Complex
Un grup de idei grupate in jurul unui ton emoțional comun. (A se vedea si testul asociativ verbal)

[Un complex] este imaginea unei anumite situații psihice, care este puternic accentuata emoțional și este, în plus, incompatibila cu atitudinea obișnuită a conștiinței. [“O revizuire a teoriei Complexelor,” CW 8, alin. 201.]

Via Regia catre inconstient. . . nu este visul, cum [Freud] a crezut, ci complexul, care este arhitectul viselor și al simptomelor. Nici nu este chiar așa de „regala” aceasta cale, deoarece modul în care este indicata de catre complex este mai mult o cărare dificila și neobisnuit de ocolita. [Ibid., Alin. 210.]

Formal, complexele sunt „idei cu ton emoțional”, ce se acumuleaza de-a lungul anilor in jurul anumitor arhetipuri, cum ar fi de exemplu cel al mamei sau alt tatălui. Când complexele se consteleaza, sunt invariabil acompaniate de afect. Sunt de fiecare data relativ autonome.

Complexele interfereaza cu intentiile volitive și perturba performanța conștiintei; ele produc tulburări de memorie și blocaje în fluxul de asociații; ele apar și dispar în funcție de propriile lor legi; ele pot acapara temporar constiinta, sau pot influenta vorbirea și acțiunea într-un mod inconștient. Într-un cuvânt, complexele se comportă ca ființe independente. [“Factori psihologici în comportamentul uman,” ibid., Alin. 253.]

Complexele sunt, de fapt, “parti de psihic splitate.” Etiologia lor este adesea așa-numita trauma, un șoc emoțional sau un fapt asemanator, care separa o mica parte a psihicului. Cu siguranță, una dintre cele mai frecvente cauze este un conflict moral, care derivă în cele din urmă din imposibilitatea aparentă de a afirma întreaga natură a cuiva. [“O revizuire a teoriei Complexelor,” ibid., Alin. 204.]

Toata lumea stie azi ca oamenii „au complexe”. Ce nu este tot la fel de bine cunoscut, desi mult mai important din punct de vedere teoretic, este ca si complexele ne pot avea pe noi. .[Ibid., par. 200.]

Jung a aratat faptul ca in sine, complexele nu sunt negative, doar afectele lor sunt, deseori. Asa cum atomii si moleculele sunt partile invizibile ale obiectelor fizice, complexele sunt caramizile psihicului si sursa tuturor emotiilor umane.

Efectul negativ al complexelor este adesea experimentat ca perturbar a uneia sau mai multor functiil psihologice (sentiment, gandire, intuitie si senzatie). In locul unei gandiri coerente si unui raspuns emotional adecvat, de exemplu, se poate obtine o reactie in concordanta cu ceea ce dicteaza complexul. Atata vreme cat subiectul nu este constient de existenta complexelor, poate fi condus de catre ele.

Posesia de catre complexe în sine nu semnifica nevroză. . . și faptul că acestea sunt dureroase nu inseamna perturbare patologica. Suferința nu este o boală; este polul opus normal al fericirii. Un complex devine patologic numai atunci când credem că nu il avem. [“Psihoterapia și filozofia vietii,” CW 16, alin. 179.]

Identificarea cu un complex, in particular anima/animus sau umbra, este o frecventa sursa a nevrozei. Scopul analizei in aceste cazuri nu este de a scapa de ele, ceea ce oricum ar fi imposibil, ci de a micsora efectele lor negative prin intelegerea rolului pe care-l joaca in trasaturile de comportament si in reactiile emotionale.

Complex Patern

Un grup de idei cu ton emotional comun, asociate experientei si imaginii paterne. (a se vedea si Logos.)

La barbati, un complex patern pozitiv genereaza de foarte multe ori un anumit grad de credulitate cu privire la autoritate și o dorința clara de a se închina în fata tuturor dogmelor și valorilor spirituale; în timp ce la femei, el induce cele mai vii aspirații și interese spirituale. In vise, întotdeauna convingerile decisive, interdicțiile și sfaturile înțelepte emana de la figura paterna. [“Fenomenologia Spiritului în basme,” CW 9i, alin. 396.]

Comentariile lui Jung despre complexul patern au depasit rareori stadiul de mentiuni in cadrul unui context referitor la altceva. In general, complexul patern la un barbat se manifesta la nivelul Personei (prin identificare), si ca aspecte ale Umbrei sale ; la o femeie, se manifesta la nivelul animusului, a carui natura este colorata de proiectia Animei tatalui.

Tatăl exercită o influență asupra minții sau spiritului fiicei sale- asupra Logosului. Face acest lucru prin creșterea intelectului ei, de multe ori într-o măsură patologică, pe care, în scrierile mele de mai târziu l-am descris ca fiind “posesie de animus.” [” Originea Eroului, “CW 5, alin. 272.].]

Tatal este primul purtator al imaginii Animusului. El adauga acestei imagini virtuale substanta si forma, iar pe baza Logosului sau el este sursa spiritului fiicei sale. Din pacate aceasta sursa este deseori tulburata, fix acolo unde ne-am fi asteptat la ape curate. Asta pentru ca spiritul de care beneficiaza o femeie nu se rezuma la intelect, este mult mai mult de atat : este o atitudine, spiritul care conduce viata unui barbat. Chiar si un asa numit spirit ideal, nu este cel mai bun, daca nu intelege cum sa relationeze adecvat cu natura, cu alte cuvinte, cu animalul din om. Iata de ce oricare tata are oportunitatea de a corupe, intr-un fel sau altul, natura fiicei sale, iar educatorul, sotul sau psihiatrul trebuie sa sa se ulterior confrunte cu asta. Pentru ca “ce  a fost stricat de tata, nu poate fi indreptat decat de un tata bun”[ o referinta la Hexagrama 18 din I Ching (editia Richard Wilhelm, p. 80): “Lucrul asupra a ceea ce a fost stricat.”] .[“Personificarea opusilor” CW 14, par. 232.]

Concretism
Un mod de a gandi sau de a simti care este arhaic si nediferentiat, bazat in intregime pe perceptia prin intermediul simturilor, a senzatiei.

Concretismul ca mod de functionare mentala este strans legat de conceptul mai general de participation mystique. Gandirea si simtirea concreta sunt acordate si legate de stimulii fiziologici si faptele materiale. Aceasta orientare este eficienta in recunoasterea realitatii externe, dar deficitara la interpretarea acesteia.

Conflict
O stare de indecizie, acompaniata de tensiune interioara (a se vedea opusi si functia transcendenta)

Conflictul aparent insuportabil este o dovadă a corectitudinii din viața. O viață fără contradicție interioară este fie doar o jumătate de viață fie o viață în lumea de dincolo, destinata numai îngerilor. Dumnezeu insa îi iubește pe oameni mai mult decât pe îngeri. [CG Jung Letters, vol.. 1, p.. 375.]

Conflictul este un semn specific nevrozei, insa conflictul nu este invariabil nevrotic. Un anumit grad de conflict este chiar de dorit, deoarece fără unele tensiuni între contrarii procesul de dezvoltare este inhibat. Conflictul devine nevrotic numai atunci când interferează cu funcționarea normală a conștiinței.

Atunci cand un conflict este inconstient, tensiunea se manifesta prin intermediul simptomelor fizice, in particular la nivelul stomacului, spatelui si al gatului. Conflictul constient se manifesta sub forma unei tensiuni etice sau morale. Conflictele serioase, in special cele legate de dragoste sau datorie, implica in general confuzie la nivelul functiilor gandire sau sentiment. Daca una dintre acestea nu participa in mod constient la conflict, trebuie implicata.

Obiecția [ce poate fi] avansata este aceea că multe conflicte sunt intrinsec insolubile. Oamenii adopta uneori acest punct de vedere, deoarece se gandesc la solutii exterioare, care in final nu sunt solutii deloc . . . O soluție reală vine numai din interior, și doar pentru că pacientul a fost adus la o atitudine diferită. [“Subiecte importante în psihanaliză,” CW 4, alin. 606.]

Marea contributie a lui Jung in domeniul psihologiei conflictului a fost teza cum ca acesta are un scop din punct de vedere al echilibrului intern al psihicului. Daca tensiunea dintre opusi poate fi mentinuta in constiinta, atunci ceva se va intampla in interior pentru a rezolva conflictul. Solutia, in general irationala si imprevizibila, apare ca o atitudine noua interna, impreuna cu un sentiment de pace interioara; energia blocata anterior in indecizie este eliberata si progresia libidoului devine posibila. Jung a numit acest mecanism tertium non datur, sau functia transcendenta, deoarece rezultatul transcende opusii implicati.

Continerea tensiunii dintre opusi necesita rabdare si un Eu puternic, altminteri decizia va fi luata in disperare. Apoi opusul se va constela inca si mai puternic, iar conflictul va continua cu forta reinoita.

Ipoteza primara a lui Jung asupra lucrului cu conflictul nevrotic este aceea ca in acesta sunt implicate personalitati separate din individ – complexele. Atata vreme cat aceste personalitati nu sunt constientizate, ele sunt transpuse in act in exterior, prin mecanismul proiectiei. Conflictele externe cu alte persoane sunt astfel in proportie foarte mare externalizari ale conflictelor interne.

Coniunctio
Literal, „conjunctie”, termen utilizat in alchimie pentru a desemna combinatiile chimice; psihologic, arata uniunea opusilor si nasterea unor noi posibilitati.

Alti termeni din alchimie utilizati de Jung cu conotatii de echivalenta in plan psihologici sunt: unio mistica (casatorie sau mariaj sacru), coincidentia opositorum (intalnirea opusilor), complexio opositorum (opusii reuniti intr-o singura imagine), unus mundus si piatra filozofala

Constiinta
Functia sau activitatea care mentine relatia intre continuturile psihice si Eu. Distincta la nivel conceputal de notiunea de psihic, care cuprinde atat constiinta cat si inconstientul (a se vedea si opusi)

Nu exista constiinta fara diferentierea opusilor. [“Aspecte psihologice ale arhetipului mamei” CW 9i, par. 178.]

In viziunea lui Jung asupra psihicului, constiinta individuala este o suprastructura bazata pe, si nascuta din Inconstient.

Constelare
A activa, utilizat deseori cu referinta la complexe, si reactiile emotionale asociate acestora.

Constructiv
O abordare a interpretarii activitatii psihice bazata pe sens si scop, in detrimentul cauzei sau sursei.

Metoda constructiva implica atat amplificarea simbolurilor, cat si interpretarea acestora la nivel subiectiv. Utilizarea sa in intepretarea viselor are ca scop intelegerea modului in care orientarea constienta poate fi modificata in ton cu mesajul simbolic al visului. Aceasta se aliniaza cu convingerea lui Jung asupra faptului ca psihicul este un sistem cu auto-reglare.

In tratamentul nevrozei, Jung a vazut metoda constructiva a fi complementara, si nu in opozitie cu metoda reductiva folosita in psihanaliza clasica.

Crucificare
Un motiv arhetipal asociat cu conflictul si problema opusilor.

D

Depotentare
Procesul retragerii energiei unui continut inconstient prin asimilarea sensului sau.

Depresie
O stare psihica caracterizata de lipsa energiei. (a se vedea de asemenea abbaisement du niveau mental, final, libido, regresie). Energia care nu este la dispozitia constiintei nu dispare pur si simplu. Regreseaza si agita continuturi inconstiente (fantezii, amintiri, dorinte, etc.), care, pentru facilitarea conditiei de sanatate psihica, trebuiesc aduse la lumina si examinate

Prin urmare, depresia ar trebui privită ca o compensare inconștienta al cărui conținut trebuie constientizat, pentru a fi pe deplin eficienta . Acest lucru poate fi realizat numai regresand conștient, alaturi de tendința depresiva, integrand amintirile astfel activate în conștiinta , aspect pe care depresia l-a vizat din primul moment. [ ” Sacrificiul “, CW 5 , alin . 625 . ]

Depresia nu este neapărat patologică . Se prefigurează adesea o reînnoire a personalității sau o explozie de activitate creatoare . Există momente în viața omului atunci când se intoarce o noua fila. Apar interese noi și tendințe care nu au primit până la un anumit moment atenție , sau există o schimbare bruscă de personalitate ( o așa-numita schimbare de caracter ) . În timpul perioadei de incubație a unei astfel de schimbari se poate observa de multe ori o pierdere de energie conștientă : noua dezvoltare a atras energia de care are nevoie din constiinta . Aceasta scadere de energie poate fi văzuta cel mai clar înainte de debutul unor psihoze și , de asemenea, în timpul momentului de liniște care precede munca de creație . [ ” Psihologia transferului , ” CW 16 , alin . 373 . ]

Diferentiere
Separarea partilor unui intreg, process necesar constiintei pentru a avea acces la functiile psihologice.

Atâta timp cât o funcție este încă fuzionata cu una sau mai multe alte funcții-gândirea cu sentimentul, sentimentul cu senzația, etc, respectiv nu este în măsură să funcționeze autonom, se afla într-o stare arhaica, adică, nediferențiata, nu este separata de ansamblu, ca o parte distincta, existand in sine. Gândirea nediferențiată este incapabila de gândire în afara altor funcții; este continuu amestecata cu senzatii, sentimente, intuiții, la fel cum senzația nediferențiată este amestecata cu senzatii si fantezii. [“Definiții”, CW 6, alin. 705.]

O functie nediferentiata este caracterizata de ambivalenta (fiecare pozitie implica propriul negativ), ce antreneaza inhibitii caracteristice in utilizarea sa.

Disociere
Splitarea personalitatii in partile sale componente sau in complexe, stare caracteristica a nevrozei.

In analiza nevrozelor, scopul este de a facilita Eului constientizarea complexelor autonome. Aceasta se poate realiza prin analiza reductiva sau prin personificarea acestora in timpul imaginatiei active.

E

Eu
Complexul central ce se afla in centrul constiintei.

Jung a indicat faptul ca deseori cunoasterea personalitatii constiente, se confunda cu o cunoastere a Sinelui.

Oricine are un dram de constiinta de sine, considera ca asta e tot ce trebuie pentru cunoasterea de sine. Dar Eul cunoaște doar propriile conținuturi, nu si inconștientul și conținuturile sale. Oamenii isi masoara constiinta de sine prin intermediul a ceea ce persoanele din mediul familiar cunosc despre ele insele, si nu prin intermediul faptelor psihice reale care le sunt in mare masura necunoscute. In acest sens, psihicul se comporta precum trupul, ale carui structuri anatomice si fiziologice sunt in mare masura necunosute persoanelor obisnuite. [“Sinele nedescoperit,” CW 10, alin. 491.]

De-a lungul procesului de individuare, una dintre misiunile initiale este diferentierea Eului de complexele inconstientului personal, in particular Persona, Umbra, Anima si Animus. Un Eu puterninc poate relationa obiectiv cu acestea si cu alte continuturi inconstiente, fara a se identifica cu ele.

Deoarece Eul se traieste ca centru al psihicului, este destul de dificil sa reziste identificarii cu Sinele, caruia ii datoreaza existenta, si fata de care, in ierarhia psihica, se afla in pozitia de subordonare.

Identificarea cu Sinele se poate manifesta in doua moduri: asimilarea Eului de catre Sine, caz in care Eul ajunge sub control inconstient, sau asimilarea Sinelui de catre Eu, fapt care conduce catre un Eu supra-accentuat. In ambele cazuri, rezultatul este inflatia, cu perturbari evidente de adaptare.

Emotie
O reactie involuntara datorata unui complex activ. (a se vedea si afect.)

Enantiodromie
Literal, “a alerga in sens contrar,” cu referire la emergenta de-a lungul vremii, a atitudinii inconstiente opuse.

Acest fenomen caracteristic se produce, practic, de fiecare dată când o tendință extremă, unilaterala, domină viața conștientă; în timp, o contra-pozitie la fel de puternica se constituie, inhiband în primul rând atitudinea conștiintei și, ulterior, infrangand controlul conștient. [“Definiții”, ibid., Alin. 709.]

Enantiodromia este traita tipic laolalta cu simptome asociate unei nevroze acute, si deseori anticipeaza o renastere a personalitatii.

Eros
In mitologia greaca, personificarea dragostei, a fortei cosmogonice a naturii; psihologic, functia relatiei. (a se vedea si AnimaAnimusLogos si complex matern.)

Conștiința femeii este caracterizata mai mult prin calitatea lui Eros de a crea legaturi decât prin discriminarea și cunoașterea asociată cu Logos. La barbati, Eros. . . este de obicei mai puțin dezvoltat decât Logos. La femei, pe de altă parte, Eros este o expresie a adevăratei lor naturi, în timp ce Logosul lor este de multe ori doar un accident regretabil. [“Syzygy: Anima și Animus,” CW 9ii, alin. 29.]

Un Eros inconstient se manifesta intotdeauna ca dorinta de putere. [“Aspecte psihologice ale arhetipului mamei. “CW 9i, par. 167.]

Erou
Un motiv arhetipal ce are la baza depasirea obstacolelor si atingerea anumitor scopuri.

Trasatura principala a eroului este reprezentata de infrangerea monstrului din întuneric: este triumful de mult sperat si asteptat al conștiinței asupra inconștientului [“Psihologia Arhetipului Copilului,” CW 9i, alin.. 284.]

Mitul eroului este o dramă inconștienta traita doar în proiecție, asemeni intamplarilor din pilda peșterii lui Platon. [“Mama Duala,” CW 5, alin. 612.]

Eroul simbolizează Sinele inconștient al unui barbat, și acest lucru se manifestă empiric ca suma totală a tuturor arhetipurilor și, prin urmare, cuprinde arhetipul tatălui și al bătrânului înțelept. In acest sens, eroul este propriul tată și născător [Ibid., Alin. 516.]

Din punct de vedere mitologic, scopul eroului este acela de a gasi comoara, printesa, inelul, oul, elixirul vietii, etc. Din punct de vedere psihologic acestea sunt metafore cu privire la sentimentele autentice sau potentialul unic al cuiva. De-a lungul procesului de individuare, sarcina eroica este aceea de a asimila continuturi inconstiente in opozitie cu a fi coplesit de ele. Rezultatul potential este eliberarea energiei care a fost blocata la nivelul complexelor inconstiente.

În mituri eroul este cel care învinge balaurul, nu cel care este devorat de el. Și totuși, ambele situatii au de a face cu același balaur. De asemenea, nu este erou cel care nu a întâlnit niciodată balaurul, sau care, în cazul în care l-a văzut o dată, a declarat ulterior că nu a văzut nimic. În egală măsură, doar cel care a riscat sa lupte cu balaurul și nu este infrant de aceasta câștigă tezaurul, “comoara greu de atins.” Doar acesta are o pretentie autentica in ceea ce priveste încrederea în sine, pentru că el s-a confruntat cu locul întunecat al Sinelui sau și, prin urmare, a câștigat . . . A dobândit dreptul de a crede că va fi capabil să depășească toate amenințările viitoare prin aceleași mijloace. [ CW 14, alin. 756.]

In mituri si legende, de-obicei eroul calatoreste cu corabia, se lupta cu un monstru marin, este inghitit, se lupta pentru a nu fi muscat sau strivit de moarte, si odata ajuns in maruntaiele balenei, precum Jonah, cauta organul vital si-l taie, obtinand astfel eliberarea. Uneori trebuie sa se intoarca la originile sale, pentru a le fi martor.

In termenii individuarii, balena-dragon este mama sau Anima cu influente materne. Organul ce trebuie sectionat este cordonul ombilical.

In cadrul psihologiei feminine, calatoria eroului este traita prin intermediul ispravilor lumesti ale Animusului, sau prin intermediul partenerului, in proiectie.

Extraversie
Un mod al orientarii psihologice, unde miscarea energiei este orientata catre lumea exterioara.

Extraversia este caracterizata de interes pentru obiectul extern, capacitate de reacție, precum și o acceptare naturala a evenimentelor externe, o dorință de a influența și de a fi influențat de evenimente, o nevoie de a se alătura și de a se insoti, capacitatea de a tolera agitația și zgomotul de orice fel, in fapt gasindu-le chiar placute, atenție constanta la lumea înconjurătoare, apropiere de prieteni și cunoștințe nu prea atent selectate, și în cele din urmă, acordarea unei mari importanțe figurii pe care cineva o arata. [“Tipuri psihologice,” CW 6, alin. 972.]

Jung credea ca introversia si extraversia sunt prezente in toti oamenii, dar una dintre ele este invariabil dominanta. Atunci cand factorii externi sunt principala forta motivatoare pentru judecati, perceptii, afecte si actiuni, avem de-a face cu o atitudine extraverta sau tip extravert.

In acelasi timp, Jung considera ca acest tip de diferentiere incepe foarte devreme, asa ca poate fi considerata innascuta

In general, extravertul crede ceea ce primeste din lumea exterioara si nu este inclinat sa examineze motivatii personale. Desi toata lumea este afectata de datele obiective, gandurile, deciziile si comportamentul extravert sunt determinate de acestea. Opiniile personale si viata interioara au loc secundar in fata conditiilor exterioare.

El trăiește în și prin altii; toate auto-reflectiile ii dau fiori. Pericolele pandesc acolo, este mai bine sa fie ascunse de zgomot. În cazul în care ar trebui să aibă vreodată un “complex”, găsește refugiu în vârtejul social și permite să fie asigurat de mai multe ori pe zi că totul este în ordine. [Ibid., Alin. 974.]

Viata psihica a tipului extravert extrem este traita in intregime prin reactia la mediu, care determina baza personala. Daca lucrurile se schimba, isi ajusteaza viziunile si comportamentul in concordanta cu acestea. Asta este un avantaj, dar si o limitare.

Extraversia este un avantaj in situatii sociale si in relationarea cu mediul exterior. Insa o atitudine prea extraverta poate rezulta in sacrificiul de sine pentru a indeplini ceea ce este interpretat ca cereri obiective – de exemplu, nevoile altora sau extinderea unei afaceri.

Acesta este pericolul extravertului : de a fi supt in obiecte si a se pierde cu totul in ele. Tulburările funcționale rezultate, nervoase sau fizice, au o valoare compensatorie, pentru ca-l imping spre o auto-retinere involuntara. În cazul în care simptomele sunt funcționale, caracterul lor specific poate exprima situația sa psihologica în formă simbolică; de exemplu, un cantaret a carui faima a crescut pana la cote periculoase care-l impingeau spre a cheltui prea mulat energie se găsește dintr-o dată in situatia de a canta note inalte. . . . Sau un om cu începuturi modeste, care ajunge rapid intr-o poziție socială de mare influență, cu perspective largi, este brusc afectat de toate simptomele raului de inaltime. [Ibid., Alin. 565.]

Forma nevrozei care afecteaza in cea mai mare parte extravertul este isteria, care se manifesta printr-o pronuntata identificare cu persoanele din mediul apropiat.

Tendința extravertului de a sacrifica realitatea interioară in fata circumstanțelor exterioare nu este o problemă, atâta timp cât extraversia nu este extremă. Dar în măsura în care devine necesara o compensare a tendintei spre unilateralitate, va apărea o tendință semnificativ egocentrica în inconștient. Toate aceste nevoi sau dorinte care sunt sufocate sau reprimate de atitudinea conștientă vor veni pe ușa din spate, sub formă de gânduri infantile și emoții care se centreaza pe propria persoana.

Cu cat este mai accentuata extraversia atitudinii conștiente, cu atat mai infantila si arhaica va fi atitudinea inconstienta. Egoismul care caracterizează atitudinea inconștientă a extravertului merge cu mult dincolo de simplul egoism pueril; frizează asprimea și brutalitatea. [Ibid., Alin. 572.]

Atunci pericolul este ca extravertul, care este atat de natural si de aparent altruist legat de lumea exterioara si nevoile altora, sa devina brusc aproape indiferent.

F

Fantasma
Un complex de idei sau o activitate imaginativa exprimand fluxul energiei psihice.

O fantasma trebuie să fie înțeleasă atât din punct de vedere cauzal cat si prospectiv. Interpretată cauzal, pare un simptom al unei stări fiziologice, ce rezulta in urma unor evenimente anterioare. Interpretata prospectiv, pare un simbol ce tinteste spre a caracteriza un scop precis cu ajutorul materialului aflat la indemana, sau pentru a trasa o linie de dezvoltare psihologică viitoare. [“Definiții”, CW 6, alin. 720.]

Jung a facut distinctia intre fantasma activa si pasiva. Prima, caracteristica mintii creatoare, este subliniata de o atitudine intuitiva orientata catre perceperea continuturilor inconstiente; fanstasmele pasive sunt manifestari spontane si autonome ale complexelor inconstiente.

Fantasma pasiva, prin urmare, are întotdeauna nevoie de critica conștienta, pentru ca nu cumva doar pur și simplu sa consolideze atitudinea opusa inconștienta. Asa cum, fantasma activa, ca produs al atitudinii constiente ce nu se afla in opozitie cu cea inconstienta, si al proceselor inconstiente ce nu sunt in opozitie, ci compenseaza pozitia constiintei, nu are nevoie de critica ci mai mult de intelegere. [Ibid., Alin. 714.]

Jung a dezvoltat metoda imaginatiei active ca pe o cale de a asimila sensul fantasmelor. Aspectul important este ca nu trebuie interpretate ci traite.

Feminin

A se vedea anima, Eros sau Logos.

 Finalist

Un punct de vedere bazat pe rezultatul potential sau sensul activitatii psihice, complementar unei abordari cauzale.

Datele psihologice necesita o dubla abordare, și anume din punct de vedere cauzal și finalist. Eu folosesc cuvântul finalist în mod intenționat, în scopul de a evita confuzia cu conceptul de teleologic. Teleologia presupune anticiparea unui anumit scop sau obiectiv; finalitatea implica existenta sensului, impreuna cu un scop în esență necunoscut. Prin finalitate mă refer doar la tendinta psihologica imanenta spre un scop. În loc de ” lupta pentru atingerea unui obiectiv” s-ar putea spune, de asemenea, “sentiment al sensului.” Toate fenomenele psihologice detin un astfel de sentiment al sensului inerent, chiar si fenomenele pur și simplu reactive, cum ar fi reacțiile emoționale. [“Aspecte generale ale psihologiei visului” CW 8 , alin. 456.]

Jung a mai numit acest punct de vedere energetic, in contrast cu cel mecanicist sau reductiv.

Jung credea ca legile ce guverneaza conservarea energiei din fizica se pot aplica si la nivelul psihicului. Din punct de vedere psihologic, aceasta implica faptul ca, in conditiile in care o parte beneficiaza de multa energie, inseamna ca alta este privata de ea; si invers, atunci cand libidoul “dispare”, asa cum se pare ca se intampla in depresii, trebuie sa apara in alta forma cum ar fi sub cea de simptom.

Punctul de vedere energetic, coroborat cu conceptual de compensare l-a determinat pe Jung sa creada ca izbucnirea unei nevroze este in esenta o incercare a psihicului de a se vindeca.

 Functie

 O forma de activitate psihica sau de manifestare a libidoului care, in conditii variate, isi pastreaza in principiu forma. (A se vedea si functie auxiliara, diferentiere, functie inferioara.)

Modelul lui Jung cu privire la tipologie distinge patru functii psihice: gandire, sentiment, senzatie, intuitie.

Senzatia stabilește ceea ce este prezent, gândirea ne permite să recunoastem semnificația sa, sentimentul ne spune valoarea sa, și intuiția indica posibilitatile sale, cum ar fi de unde a venit si catre ce se dezvolta intr-o anume situatie.  [“O teorie psihologică asupra tipurilor,” CW 6, alin. 958.]

Desi toate functiile exista in orice psihic, una dintre ele este invariabil mai dezvoltata constient decat celelalte, ducand la unilateralitate, care, la randu-i, poate conduce catre nevroza.

Functie primara

 Functia psihica a carei diferentiere este cea mai pronuntata.

In modelul tipologiei lui Jung, functia primara sau superioara este cea pe care o utilizam cel mai des, datorita faptului ca ne este la indemana in mod natural.

Experiența arată că este practic imposibil, datorita in general unor circumstanțe nefavorabile, ca cineva sa dezvolte toate funcțiile sale psihologice simultan. Cerințele societății obliga un om să se supuna în primul rând diferențierii  funcției cu care este cel mai bine inzestrat natural, sau care îi va asigura cel mai mare succes social. Foarte frecvent într-adevăr si ca regulă generală, subiectul se identifică mai mult sau mai puțin in totalitate cu cea mai favorizata și, prin urmare, cea mai dezvoltată functie. Aceasta este ceea ce dă naștere diferitelor tipuri psihologice. [“Definiții”, CW 6, alin. 763.]

In luarea deciziei asupra careia dintre cele patru functii – gandire, sentiment, senzatie sau intuitie este primara, trebuie sa se observe indeaproape care dintre acestea este mai mult sau mai putin complet sub control constient, si care dintre functii are un aspect de hazard sau aleator. Functia superioara, (care se poate manifesta intr-o forma extraverta sau introverta) este intodeanua mai inalt dezvoltata decat celelalte, care au trasaturi primitive sau infantile.

Funcția superioară este întotdeauna o expresie a personalității conștiente, a scopurilor acesteia, a vointei, și a performanței generale, în timp ce funcțiile mai puțin diferențiate se încadrează în categoria de lucruri pe care pur și simplu “se întâmplă” cuiva. [“Descriere generală a tipurilor,” ibid., alin. 575.]

Frati ostili

Un motiv arhetipal asociat cu opusii ce se consteleaza in situatia de conflict. Exemple de frati ostili in mitologie sunt cele referitoare la lupta dintre Ghilgames si Enkidu, in Epopeea lui Ghilgames, sau povestea biblica a lui Cain si Abel. Din punct de vedere psihologic, se interpreteaza in general ca lupta dintre Eu si Umbra.

H

Homosexualitate
De obicei caracterizata din punct de vedere psihologic prin identificarea cu Anima. Jung a admis potentialul generator de nevroza al homosexualitatii, dar nu a vazut-o a fi o boala in sine.

In lumina frecventei recunoscute a acestui fenomen, interpretarea sa ca o perversiune patologica este foarte dubioasa. Descoperirile psihologice indica mai mult ca este vorba de o separare incompleta de arhetipul hermafroditului, in combinatie cu o rezistenta distincta in a se identifica cu rolul de fiinta cu orientare sexuala unilaterala. Aceasta dispozitie nu trebuie sa fie evaluata ca negativa in orice situatie, atata timp cat contine arhetipul Omului Originar, stare pierduta pana la un punct de fiinta cu orientare sexuala definita unilateral.[“Despre Arhetipuri si conceptul de Anima,” CW 9i, par. 146.]

I

Isterie
O stare mentala marcata de legatura exagerata cu persoanele din mediul apropiat, si o adaptare la conditiile externe care are caracter imitativ.

Isteria este, dupa parerea mea, de departe cea mai intalnita forma de nevroza a tipului extravert. ..O nevoie constanta de a se valoriza si de a atrage atentia asupra sa sunt trasaturile de baza ale istericului. Corolarul sau este sugestibilitatea sa proverbiala, inclinatia de a se lasa influentat de alta persoana. Un alt semn clar al extravertului isteric este efuziunea sa, care deseori il poarta pe taramul fanteziei, astfel incat este acuzat de “mitomanie isterica”. [“Descriere generala a tipurilor,” CW 6, par. 566.]

Nevroza isterica este deseori acompaniata de actiuni compensatorii ale inconstientului.

[Acestea] combat extraversia exagerata prin simptome fizice ce imping libidoul spre introversie. Reactia inconstientului produce o alta clasa de simptome cu un caracter mai introvert, unul dintre cele mai intalnite fiind intensificarea morbida a fantazarii.[ Ibid., par. 566.]

Identificare
Un proces psihologic prin intermediul caruia personalitatea este partial sau total dizolvata. (a se vedea participation mystique si proiectie.)

Identitatea, ce denota conformarea inconstienta intre subiect si obiect, eu si ceilalti, este baza identificarii, proiectiei si introiectiei.

Identitatea este responsabila pentru presupunerea naivă că psihologia unei persoane este identica cu a alteia, că aceleași motive apar peste tot, că ceea ce eu prefer trebuie sa fie în mod evident, placut si pentru alții, că ceea ce mi se pare imoral trebuie să fie, de asemenea, imoral si pentru altii , și așa mai departe. De asemenea, este responsabila pentru dorinta aproape universala de a corecta în alții ceea ce are cea mai mai nevoie de corectie în sine. [“Definiții”, ibid., Alin. 742.]

Identificarea faciliteaza adaptarea timpurie la lumea exterioara, dar mai tarziu devine o povara pentru dezvoltarea individuala.

De exemplu, identificarea cu tatăl înseamnă, în practică, adoptarea tuturor căilor comportamentale ale tatălui ca și cum fiul este unul si acelasi cu tatăl, și nu o individualitate distinctă. Identificarea se deosebește de imitație prin aceea că este imitație inconștientă, în timp ce imitația este o copiere conștientă. . . . Identificarea poate fi benefică atâta timp cât individul nu poate merge pe calea sa. Dar atunci când o posibilitate mai buna se prezintă,  identificarea isi arată caracterul său morbid prin transformarea intr-un obstacol tot atat de mare pe cat fusese un ajutor inconștient și sprijin inainte. Ea are acum un efect disociativ, divizand individul în două personalități reciproc înstrăinate. [Ibid., Alin. 738.]

Identificarea cu un complex (traita ca posesie), este o sursa frecventa de nevroza, dar este in acelasi timp posibil sa se produca o identificare cu o idee sau credinta. Identification with a complex (experienced as possession) is a frequent source of neurosis, but it is also possible to identify with a particular idea or belief.

Unilateralitatea se datoreaza deseori identificarii cu o anumita atitudine constienta. Aceasta poate conduce la pierderea legaturii cu puterea compensatorie a inconstientului.

In acest caz, inconstientul raspunde de obicei cu emotii violente, iritabilitate, lipsa de control, aroganta, sentimente de inferioritate, labilitate, depresie, iesiri necontrolate de furie, etc. in combinatie cu o lipsa a simtului autocritic alaturi de erorile de judecata, greselile  si iluziile pe care acesta le antreneaza .[“Copacul filozofal,” CW 13, par. 454.]

Imago
Un termen utilizat pentru a diferentia realitatea obiectiva a unei persoane sau al unui lucru de perceptia subiectiva a importantei sale.

Imaginea pe care o formam despre un obiect uman este, într-o foarte mare măsură, condiționata subiectiv. Prin urmare, în psihologia practică, ar fi bine să se facă o distincție riguroasă între imaginea sau imagoul unui subiect și existența sa reală. Din cauza originii sale extrem de subiective, imagoul este frecvent mai degraba o imagine a unui complex funcțional decât una subiectivă a obiectului în sine. In tratamentul analitic al produselor inconștiente este esențial ca imagoul sa nu se presupuna a fi identic cu obiectul; este mai bine să-l consideram ca o imagine a relației subiective cu obiectul. [“Definiții”, CW 6, alin. 812.]

Imago-urile sunt consecinta imbinarii experientei personale cu imaginile arhetipale din inconstientul colectiv. Ca orice alt lucru inconstient, sunt traite prin intermediul proiectiei.

Incest

Din punct de vedere psihologic inseamna tanjirea regresiva dupa securitatea copilariei sau a primei tinereti.

Jung a interpretat imaginile incestuoase din vise si fantasme nu intr-un mod concret, ci symbolic, ca pe un indiciu al nevoii de adaptare innoita, care sa fie mai acordata instinctelor (Acest aspect era intr-un mod atat de radical diferit de viziunea psihanalitica, incat a condus la ruptura lui Jung de Freud ).

Atât timp cât copilul este în stare de identitate inconștienta cu mama, el este încă una cu psihicul animalic și este la fel de inconștient ca și el. Dezvoltarea conștiinței duce în mod inevitabil nu numai la separarea de mamă, dar si la separarea de părinți și intreg cercul familiei și, prin urmare, la un grad relativ de detașare de inconștient și lumea instinctelor. Cu toate acestea, dorul de această lume pierduta continuă iar atunci când adaptări dificile se cer, este intodeauna tentanta evitarea si retragerea,  regresia la trecutul infantil, care apoi începe să ridice simbolismul incestului. [“Simboluri ale Mamei și ale Renașterii,” CW 5, alin. 351.]

Ori de câte ori [] apare impulsul spre totalitate, acesta începe prin deghizarea sa folosind simbolismul incestului deoarece atata vreme cat nu-l caută în sine însuși, cea mai apropiata parte feminina a uni barbat este reprezentata de mama, sora, sau fiica sa. [“Psihologia transferului,” CW 16, alin. 471.]

K

Kore
In mitologia greaca, este un termen care personifica inocenta feminina (de exemplu Persefona); din punct de vedere psihologic, atat la femeie cat si la barbat, se refera la imaginea arhetipala a inoirii potentiale .
Fenomenologia lui Kore este in esenta bipolara (asa cum se intampla la orice arhetip), asociata cu diada mama-fecioara. Atunci cand este vizibila si observata in productiile inconstientului feminin, este o imagine a unei personalitati supraordonate sau a Sinelui. La barbat, Kore este un aspect al Animei si ia parte la tot simbolismul asociat personalitatii interioare a acestuia.

L

Libido
Defineste energia psihica in general (a se vedea si final.)

Libidoul nu poate fi niciodata experimentat decat in forma definita; adica, este identic cu imaginile fantasmelor. Si putem sa-l eliberam de posesia inconstienta doar prin aducerea la lumina a imaginilor fantasmatice corespondente.[“Tehnica diferentierii,” CW 7, par. 345.]

Jung a separat intentionat conceptul sau de libido de cel al lui Freud, pentru care acesta are o dimensiune predominant sexuala.

Toate fenomenele psihologice pot fi considerate  manifestări energetice, în același mod în care toate fenomenele fizice au fost înțelese ca manifestări energetice din momentul in care Robert Mayer a descoperit legea conservarii energiei. Subiectiv și psihologic, aceasta energie este traita ca dorinta. Eu o numesc libido, folosind cuvântul în sensul său inițial, care nu este în nici un caz numai sexual. [“Psihanaliză și Nevroza,” CW 4, alin. 567.]
[Libidoul] denotă o dorință sau un impuls care nu este controlat de nici un fel de autoritate, morală sau de alt tip. Libidoul este apetit în stare naturală. Din punct de vedere genetic, reprezinta nevoile corporale, cum ar fi foamea, setea, somnul, și sexul, și stările emoționale sau afectele, care constituie esența a libidoului. [“Conceptul de libido,” CW 5, alin. 194.]

In ton cu credinta sa despre psihic ca sistem cu auto-reglare, Jung asocia libidoul cu intentionalitatea. Libidoul “stie” unde trebuie sa se duca pentru a pastra santatea de ansamblu a psihicului.
Acolo unde apare o lipsa a libidoului (depresie), ce se intampla in fapt este o retragere (regresie) pentru a activa continuturi inconstiente, cu scopul de a compensa atitudinea constienta. Putina energie ramasa, se opune orientarii intr-o directie aleasa de constiinta.

Nu este în puterea noastră transferul energiei disponibile prin vointa la un obiect ales rațional. Același lucru este valabil, în general, cu toata energia aparent disponibila, care este deconectata atunci când am distrus formele sale inutilizabile prin actiunea coroziva a analizei reductive. [Energia] poate fi utilizata în  mod voluntar pentru o perioadă scurtă de timp. Dar, în cele mai multe cazuri, refuză să profite de posibilitățile  ce-i sunt prezentate rational. Energia psihică este un lucru foarte dificil, care insistă asupra îndeplinirii propriilor condiții. Oricat de multă energie este disponibila, nu o putem face utilizabila până nu reusim să găsim gradientul corect. [“Problema tipului atitudinal,” CW 7, alin. 76]

Scopul analizei este in acest caz, de a gasi gradientul natural al energiei unei persoane.

M

Mandala
A se vedea cuaternitate si temenos.

Masculin
A se vedea Animus si Logos.

Mecanicist
A se vedea cauzalnivel obiectiv si reductiv.

Meditatie
O tehnica de introspectie dirijata.

Jung a facut distinctia intre mediatia practicata in Orient sau in exercitiile religioase traditionale din Vest si utilizarea sa ca unealta a cunoasterii de sine, in particular la constientizarea proiectiilor.

Daca mai exista cercuri in care sa se practice arta antica a mediatiei, asta se intampla in cele religioase sau filosofice unde tema este aleasa subiectiv de catre cel ce va medita, sau va fi prescrisa de un instructor, precum in Exercitia Ignatiana sau in anumite exercitii teosofice dezvoltate sub influenta indiana. Aceste metode sunt valoroase doar pentru cresterea concentrarii si consolidarea constiintei, dar nu au nici o semnificatie in ceea ce priveste sinteza personalitatii. Din contra, scopul lor este de a masca constiinta de inconstient, si de a-l suprima pe acesta din urma.[“Conjunctia,” CW 14, par. 708.]

Atunci cand meditatia intereseaza produsele obiective ale inconstientului care ating constiinta in mod spontan, uneste constientul cu continuturi care nu sunt rezultatul unui lant cauzal, ci care vin dintr-un proces in principal inconstient. O parte a continuturilor inconstiente sunt proiectate, dar proiectia in sine nu este recunoscuta. Meditatia sau introspectia critica si investigarea obiectiva sunt necesare pentru a stabili existenta proiectiilor.  Daca individul face un bilant personal, este esential ca proiectiile sale sa fie recunoscute, pentru ca ele falsifica natura obiectului, si in afara de asta contin lucruri care apartin personalitatii sale si ar trebui integrate.[Ibid., par. 710.]

Mit
O afirmatie involuntara colectiva bazata pe o experienta psihica inconstienta.

Mentalitatea primitiva nu inventeaza mituri, ci le traieste.Miturile sunt revelatii originare ale psihicului preconstient. Multe din aceste procese inconstiente, pot fi indirect facilitate de constiinta dar nu sunt niciodata o alegere constienta. Altele par a aparea spontan, adica din nici o cauza constienta vizibila  sau demonstrata. [“Psihologia arhetipului copilului” ibid., par. 261.]

N

Nevroza
O criza psihologica datorata lipsei de unitate a cuiva, sau, mai formal, o usoara disociere a personalitatii datorata activarii complexelor. (a se vedea adaptareconflict si auto-reglare a psihicului.)

Orice incompatibilitate a caracterului poate provoca disocierea, si o splitare mai mare intre functiile gandire si sentiment, de exemplu, implica deja o nevroza usoara. Atunci cand nu esti chiar in unitate cu tine insuti, te apropii de o conditie nevrotica.[“Seminariile Tavistock,” CW 18, par. 383.]

Orice nevroza este caracterizata de disociere si conflict, contine complexe, si are urme de regresie si abaissement.[“Psihologie analitica si educatie,” CW 17, par. 204.]

Viziunea lui Jung era ca izbucnirea nevrozei are sens, ca este o oportunitate de a deveni constienti de ceea ce suntem in opozitie cu ceea ce credem ca suntem. Explorand simptomele care acompaniaza invariabil nevroza – anxietate, frica, depresie, vina sau in particular, conflict, devenim constienti de propriile limite si ne descoperim adevaratele calitati.

In multe cazuri trebuie sa spunem: “Multumim cerului ca i-a alcatuit mintea in asa fel incat sa fie nevrotic”. Nevroza este cu adevarat o incercare de auto-vindecare…Este o incercare de restaurare a echilibrului, din partea  sistemului de auto-reglare a psihicului, in nici un fel diferita de functia viselor, doar ca este mult mai puternica si drastica.[“Seminariile Tavistock,” CW 18, par. 389.]

In orice tulburare a functionarii constiente, energia regreseaza si continuturi inconstiente sunt activate pentru a compensa unilateralitatea constiintei.

Nevrozele, ca orice alta boala, sunt simptome ale inadaptarii. Din cauza unui obstacol – o slabiciune constitutionala sau un defect, educatie gresita, experiente nefericite, o atitudine nepotrivita, etc. – persoana se poate micsora in fata dificultatilor vietii, astfel intorcandu-se la lumea copilariei. Inconstientul compenseaza aceasta regresie, producand simboluri care, odata intelese obiectiv, adica prin cercetare comparata, reactiveaza idei generale care insotesc toate aceste sisteme de gandire naturale. In acest mod, o schimbare de atitudine este activata, ce face punte intre omul asa cum este, si omul asa cum ar dori sa fie.  [“Copacul filozofal,” CW 13, par. 473.]

Jung a numit aceasta inclinatie spre nevroza, energica sau finalista, deoarece se baza pe aspectul progresiv al energiei, in loc sa insiste asupra motivelor cauzale sau mecaniciste ale regresiei acesteia. Cele doua conceptii nu sunt incompatibile, ci mai repede complementare : abordarea mecanicista cauta in trecut cauza disconfortului psihic prezent; Jung se concentra asupra prezentului avand in vedere posibile dezvoltari viitoare.

Nu mai caut cauza nevrozei in trecut, ci in prezent. Ma intreb, care este indatorirea pe care pacientul nu o va putea indeplini ?[“Psihanaliza si nevroza” CW4, par. 570.]

Jung nu a contrazis teoria freudiana cum ca fixatiile Oedipale se pot manifesta ca nevroza, mai tarziu in viata. El a admis faptul ca anumite perioade ale vietii, si in special copilaria, deseori au o influenta permanenta si determinanta asupra personalitatii. Insa a gasit aceasta explicatie ca fiind insuficienta pentru cazurile in care nu existase nici o urma de nevroza pana la momentul caderii nervoase.

Teoria sexuala a lui Freud asupra nevrozei este ancorata intr-un principiu adevarat si factual. Face insa greseala de a fi unilaterala si exclusiva ; in acelasi timp comite imprudenta de a lega indisolubil Erosul nestapanit de cruda terminologie sexuala. In acest sens, Freud este un reprezentant tipic al epocii materialiste, a carei speranta este sa rezolve enigma lumii intr-o eprubeta.[“Teoria Erosului,” CW 7, par. 33.]

Daca fixatiile au fost într-adevăr reale [cu alte cuvinte, cauza principala] ar trebui să ne așteptăm la o influenta constanta din partea lor; cu alte cuvinte, o nevroză ce dureaza pe tot parcursul vieții. Nu este evident, intotdeauna cazul. Determinarea psihologica a unei nevroze este doar parțial cauzata de o predispoziție infantila precoce; in acelasi timp, trebuie să fie datorata unor cauze prezente. Și dacă vom examina cu atenție fanteziile infantile și evenimentele de care nevroticul este atașat, vom fi obligați să afirmam că nu este nimic specific nevrotic în ele. Persoanele normale au destul de des aceleași experiențe interioare și exterioare, și pot fi atașate de acestea intr-un grad uimitor, fără a dezvolta o nevroză. [“Psihanaliză și Nevroza,” CW4, alin. 564.]

Ce anume determina o persoana sa devina nevrotica, in timp ce alta, in circumstante similare, nu? Raspunsul lui Jung este acela ca psihicul individual isi cunoaste atat limitele cat si potentialul. Daca primele sunt depasite, iar ultimul nerealizat, o cadere nervoasa are loc. Psihicul insusi reactioneaza pentru a corecta situatia.

Există mase mari de populație care, în ciuda inconștienței lor notorii, nu ajung nici macar sa se  apropie de o nevroză. Puținii care sunt loviti de o astfel de soartă sunt într-adevăr persoane de tipul “mai inalt”, care, pentru un motiv sau altul, au rămas prea mult timp la un nivel primitiv. Natura lor nu tolereaza pe termen lung persistența în ceea ce este pentru ei o toropeală nenaturala. Ca urmare a perspectivelor lor conștiente înguste și existenței lor înghesuite ei economisesc energie; pic cu pic se acumulează în inconștient și, în final explodează sub forma unei nevroze mai mult sau mai puțin acute. [“Funcția inconștientului,” CW 7, alin. 291.]

Viziunea lui Jung asupra nevrozei difera radical de viziunea clasica reductiva, dar nu schimba substantial ce se intampla in analiza. Fantasmele activate tot trebuie aduse la lumina, pentru ca energia necesara vietii le este atasata. Obiectivul insa, nu este acela de a revela cauza presupusa a nevrozei, ci acela de a stabili o conexiune intre constiinta si inconstient, care va conduce catre o progresie innoita a energiei

O

Obiectivare
Un process de diferentiere a Eului atat fata de alte persoane, cat si fata de continuturi inconstiente (a se vedea si imaginatie activa)

Scopul său este de a detașa conștiința de obiect, astfel încât individul nu mai plaseaza garanția fericirii sale, sau chiar a vieții sale, în factori externi, fie că sunt persoane, idei, sau circumstante, ci ajunge sa realizeze că totul depinde faptul ca el detine comoara sau nu. În cazul în care posesia acestei bogatii se realizeaza, atunci centrul de gravitate este în individ și nu mai este într-un obiect pe care acesta depinde. [“Seminariile Tavistock”, CW 18, alin. 377.]

Jung a aratat ca aceasta “comoara” a fost proiectata in mod traditional pe figuri sacre, dar si faptul ca multi indivizi moderni nu mai gasesc satisfactie in aceste simboluri istorice. Acesta este motivul pentru care trebuie sa gaseasca o metoda individuala pentru a da forma complexelor personale si imaginilor arhetipale.

Pentru ca acestea sa aiba o formă, ele trebuie să trăiască viața lor caracteristica, în caz contrar individul este separat de funcția de bază a psihicului [compensare], iar apoi devine nevrotic, este dezorientat și în conflict cu el însuși. Insa dacă este capabil sa concretizeze imaginile impersonale și sa relationeze cu ele, atunci este în contact cu acea funcție psihologica vitala, care din zorii conștiinței a fost ingrijita de religie. [Ibid., Alin. 378.]

P

Participare mistica – un termen derivat din antropologie si din studiul psihologiei primitivilor, insemnand o conexiune mistica, sau identitate intre subiect si obiect. (a se vedea si arhaic, identificare and proiectie.)

[Participarea mistica] constă în faptul că subiectul nu se pot distinge în mod clar de obiect, dar este legat de acesta printr-o relație directă, care se ridică pana la nivelul de identitate parțială. . . . Printre popoarele civilizate ea apare de obicei între persoane, rareori între o persoană și un obiect neinsufletit. În primul caz este vorba de o relație de transfer. . . . În al doilea caz există o influență similară in relatie cu o parte a obiectului neinsufletit, precum si o identificare cu obiectul sau o idee despre acesta. [“Definiții”, CW 6, alin. 781.]

[Identitatea] este o caracteristică a mentalității primitive și fundația reala a participation mystique care nu este altceva decât o relicvă a nedifrentierii originare intre subiect si obiect, și, prin urmare, a starii de inconștiență primordiale. Este de asemenea, o caracteristică a starii mentale din copilăria timpurie, și, în cele din urmă, a inconștientului adultului civilizat. [Ibid., Alin. 741.]

R

Rational

Descrie ganduri, sentimente si actiuni care sunt in acord cu ratiunea, o atitudine ce se bazeaza pe valori obiective stabilite prin experienta practica.
Jung a descris functiile psihologice gandire si sentiment ca fiind rationale pentru ca sunt decisiv influentate de reflectie.

S

Sacrificiu

Din punct de vedere psihologic, se asociaza cu nevoia de a renunta la copilarie, deseori semnalata de o regresie a energiei.

Persoana in cauza trebuie sa renunte la dorinta retrospective care doar are ca scop resuscitarea fericirii apatice si lipsite de efort, din copilarie [“Sacrificiul,” CW 5, par. 643.]

T

Temenos

Un cuvant grecesc ce desemneaza un spatiu sacru, protejat.; din punct de vedere psihologic, descrie atat un container personal, cat si sensul intimitatii care invaluie relatia analitica.
Jung credea ca nevoia de a pastra sau de a construi temenos-ul este deseori indicata de desene sau imagini onirice cu natura cuaternara, cum ar fi mandalele.

Simbolul mandalei are exact acest sens de loc sfânt, de Temenos, pentru a proteja centrul. Si este un simbol dintre cele mai importante ce apare in imaginile inconștiente. Este un mijloc protectie a centrului personalității spre  a nu fi tras afară și a fi influențat din exterior. [“Seminariile Tavistock”, CW 18, alin. 410.]

U

Umbra

Aspecte inconstiente sau ascunse, atat bune cat si rele, pe care Eul le-a refulat sau  pe care nu le-a recunoscut niciodata. (a se vedea si refulare.)

Umbra este o problemă morală care asediaza în intregime personalitatea Eului, deoarece nimeni nu poate deveni conștient de umbra fără un efort moral considerabil. A deveni conștient de ea implică recunoașterea aspectelor întunecate ale personalității ca fiind de actualitate și reale. [“Umbra”, CW 9ii, alin. 14.]

Inainte de  diferentierea intre continuturile inconstiente, Umbra este in fapt, totalitatea inconstienta. Este deseori personificata in vise printr-o persoana de acelasi sex cu visatorul.

Umbra este alcatuita in cea mai mare parte din dorinte refulate si impulsuri necivilizate, motive moral-inferioare, fantasme copilaresti si resentimente, etc. – toate acele lucruri de care nimeni nu este mandru. Aceste trasaturi personale nerecunoscute sunt deseori traite prin intermediul mecanismului de proiectie, ca fiind atribute ale altor persoane.

Deși, prin înțelegere și bunăvoință, umbra poate într-o anumită măsură să fie asimilată de catre personalitatea conștienta, experiența arată că există anumite caracteristici care manifesta rezistența cea mai încăpățânata la controlul moral și se dovedesc aproape imposibil de influențat. Aceste rezistențe sunt de obicei legate de proiecții, care nu sunt recunoscute ca atare, iar recunoașterea lor este o realizare morală de exceptie. În timp ce unele trăsături specifice ale umbrei pot fi recunoscute fără prea mari dificultăți a fi calități proprii, în acest caz, atât înțelegerea cat și bunăvoința sunt zadarnice, deoarece cauza emoției pare să se afle  dincolo de orice posibilitate de îndoială, la cealaltă persoană. [Ibid., alin. 16.]

Integrarea Umbrei este inhibata de Persona. In cazul in care ne identificam cu o Persona luminoasa, Umbra este pe atat de intunecata. Astfel, Umbra si Persona se afla intr-o relatie compensatorie, iar conflictul dintre ele este invariabil prezent in izbuncirea nevrozei. Depresia caracteristica acestei etape, indica nevoia de a admite ca subiectul nu este ceea ce pretinde sau ceea ce doreste sa fie.

Nu exista o tehnica generica pentru integrarea Umbrei. Mai degraba e nevoie de diplomatie si tact, intotdeauna integrarea fiind o chestiune individuala. In primul rand, subiectul trebuie sa accepte si sa ia in serios existenta Umbrei. In al doilea rand, trebuie sa devina constient de calitatile si intentiile acesteia. Aceasta se intampla prin intermediul atentiei directionata constient catre stari, fantasme sau impulsuri. In al treilea rand, un indelungat proces de negociere este inevitabil.

Este o necesitate terapeutică într-adevăr, si este prima cerinta a oricarei metode psihologice amănunțite, anume confruntarea dintre conștiință si umbra sa. In final, aceasta trebuie să conducă la un fel de uniune, chiar dacă uniunea constă la început într-un conflict deschis, și de multe ori rămâne așa pentru o lungă perioadă de timp. Este o luptă care nu poate fi eliminata prin mijloace raționale. Atunci când este în mod voit reprimata continuă în inconștient și doar se exprimă în mod indirect și cu atât mai periculos, astfel încât nu se obtine nici un avantaj. Lupta continuă până cand adversarii isi pierd suflul. Nu se poate niciodata anticipa care va fi rezultatul. Singurul lucru cert este că ambele părți se vor schimba. [“Rex și Regina,” CW 14, alin. 514.] 

Responsabilitatea Umbrei se regaseste la nivelul Eului. Iata de ce Umbra este o problema morala. Una este a realiza cum arata, si de ce anume suntem capabili. Alta este sa determinam ce si cu ce putem trai.

Confruntarea cu Umbra produce la început un echilibru mort, un impas care împiedică decizii morale și face convingerile ineficiente sau chiar imposibile. Totul devine îndoielnic. [Ibid., Alin. 708.]

Umbra nu este insa doar partea de jos si intunecata a personalitatii. Este alcatuita si din instincte, abilitati si calitati morale pozitive, care au fost demult ingropate sau niciodata constiente.

Umbra este doar partial inferioara, primitiva, neadaptata, și ciudata; nu este în întregime rea. Chiar conține calități copilărești sau primitive pe care conventiile le interzic, insa care ar putea într-un fel vitaliza și înfrumuseța existența umană! [“Psihologie si Religie”, CW 11, alin. 134.]

Desi s-a crezut până acum că umbra umana a fost sursa tuturor relelor, acum se poate stabili, la o analiza mai amanuntita că omul inconștient, adica, umbra lui, nu constă doar din tendințe reprobabile din punct de vedere moral, afisand in acelasi timp un număr de calități pozitive, cum ar fi instincte normale, reacții adecvate, perspective realiste, impulsuri creative, etc [“Concluzii”, CW 9ii, alin. 423.]

O izbucnire a unei nevroze consteleaza ambele parti ale Umbrei: atat acele calitati si activitati de care nimeni nu e mandru precum si noi posibilitati despre a caror existenta nimeni nu stia nimic.

Jung a facut distinctia intre umbra personala si cea colectiva sau arhetipala.

Cu un pic de auto-critica cineva poate vedea propria umbra, atata vreme cat natura sa este personala. Dar atunci când apare ca un arhetip, subiectul se confruntă cu aceleași dificultăți ca in cazul Anima și Animus. Cu alte cuvinte, se afla in limitele posibilitatii omenesti pentru cineva să recunoască răul relativ al naturii sale, insa este o experiență rară și zguduitoare pentru el să privească în fața răul absolut. [“Umbra”, ibid ., alin. 19.]

V

Vointa

Cantitatea de energie psihica sau libido aflat la dispozitia constiintei, implicand un anume control asupra instinctelor

Vointa este un fenomen psihic care isi datoreaza existent culturii si educatiei morale, dar careia ii lipseste pe scara larga mentalitatea primitiva.[“Definitii,” CW 6, par. 844.]